Candva Ancaria (continuare 5)

Sarmanul Weston nu mai stia ce sa creada. De cand pasise in Cetatea Aeria din tinutul magilor, nimeni  nu-i vorbise, nimeni nu-l privise in ochi si nu-i raspunsese la umilele-i intrebari. Parea ca toti dormeau un somn greu si inlacrimat. Se miscau de colo colo plangand. O ciudata amorteala  pusese stapanire pe acest frumos tinut.

Ajuns la castel, candva renumit pentru frumusetea lui,   vazu cum 7 barbati impleteau o targa din fire de iedera tesute pe doua bete groase de alun.  Au venit apoi un grup de fetite si baieti cu ochi instelati de lacrimi  si au impodobit targa cu frumoase flori galbene apoi s-au retras in spatele barbatilor, cuprinsi de o suferinta muta.

I-a intrebat ce se intampla dar nimeni nu l-a luat in seama. Erau mult prea impietriti in durerea lor  pentru a putea percepe prezenta batranului soldat.

Foarte mirat si ingrijorat s-a indreptat spre sala tronului dar nici aici nu era nimeni. Tot colindand fara noima prin castelul magilor a auzit la un moment dat un murmur ca un cantec de jale si ajungand in pragul incaperii din care se auzea  acel straniu cantec trist a ramas impietrit de durere. Nu-si putea explica de ce simte acea sfasietoare tristete privind spectacolul ce se dezvaluia ochilor sai.

O  femeie tanara si frumoasa plutea in aer in timp ce mainile celor ce cantau cantecul trist o ungeau pe tot corpul cu o pulbere aurie.  Parea ca doarme doar un somn greu si era frumoasa si gingasa de-ti taia respiratia. Cand au terminat trista lor indatorire o femeie batrana  a petrecut peste trupul inert un vesmant de lupta si in maini i-a fixat insemnele puterii cu care fusese investita in viata si pe care urma sa le ia si dincolo de moarte.  O pasare de foc a venit sa se aseze  la capataiul moartei iar una dintre femeile tinere s-a ridicat si batand un gong de argint a rostit sonor: E timpul!

Barbatii au purtat-o pe brate pana la targa impodobita cu flori unde au asezat-o cu respect. Un plans sfasietor s-a ridicat spre inaltimi facand ca totul in jur sa -mpietreasca de durere. Pasarile si-au oprit cantecul suav, fluturii s-au ascuns  in copacii a caror frunze au incetat sa se miste.

Sfasiati se durere si parca in transa, barbatii au purtat targa pana la mica corabioara funerara. Una din femei a taiat funia ce o tinea ancorata de mal si mica ambarcatiune  a inceput sa pluteasca catre mijlocul lacului.  Odata ajunsa in mijlocul lacului, pasarea de foc s-a asezat pe pieptul tinerei si intreaga ambarcatiume a fost mistuita de flcari.

Cand credea ca nu se va mai intampla nimic si ca oamenii aceia vor ramane pe veci  impietriti pe malul apei, din undele cristaline a tasnit  spre inaltul cerului o frumoasa pasare de foc. Un oftat prelung a stabatut multimea, apoi, ca si cand s-ar fi trezit dintr-un vis urat, au inceput sa mearga catre castel uniti inca in durerea lor de pierderea acelei frumoase fapturi.

Weston i-a urmat neindraznind sa le tubure durerea. Desi solia lui era grabnica, a hotarat sa se adaposteasca intr-un han pana a doua zi cand avea sa se intoarca la palat pentru a vorbi conducatoarei magilor.

In acea seara  a primit merinde si o camera confortabila dar nimeni nu i-a vorbit. Oamenii pareau prinsi intr-un pact al tacerii. Necunoscandu-le obiceiurile, Weston s-a ingrijorat peste masura iar somnul i-a fost agitat  si populat cu vise stranii.

Dis de dimineata a coborat in sala hanului si de data aceasta hangita i-a satisfacut   curiozitatea spunandu-i ca asistase la funeraliile reginei magilor. Ingrijorat, a intrebat cui sa adreseze solia cu care fusese  insarcinat si a fost indrumat catre cel mai batran mag din regat, inteleptul Alcatala.

Pe Alcatala l-a gasit intr-un luminis in mijlocul padurii unde se afla un teren circular inconjurat de treizecisisase de pietre imense si deasupta caruia plutea un nimb de lunina calda aurie. Dupa ce s-a inclinat in fata batranului mag i-a comunicat cu ce misiune se afla in Aeria, iar acesta i-a raspuns:

-Fiule, Adriana, regina noastra, a murit dand nastere unei fetite. Pe ea am plans-o ieri. Astazi il vom sarbatori pe fiul ei, Daaniel, cel  care va urca pe tronul Aeriei  dupa ce va trece de o ultima incercare. Rabdare deci, bravule soldat.

Nemailuandu-l in seama , batranul mag s-a intors catre un tanar  si l-a poftit sa intre in cercul de pietre unde il astepta un trol, o fiinta infioratoare, cu care trebuia sa lupte avand drept arma doar un toiag vrajitotesc.

Dupa o lupta crancena tanarul si-a biruit oponentul  care s-a dematerializat in timp ce deasupra terenului de incercare   au inceput sa se roteasca cu o viteza uimitoare cercuri de lumina multicolora ce l-au inconjurat pe tanarul print.

Batranul mag l-a imbratisat si l-a proclamat rege al magilor apoi i-a cerut lui Weston sa se aproprie.

Inclinand capul in semn de respect Weston  a spus:

-Marite print si de curand rege al Aeriei, trebuie sa ma insotesti grabnic in tinutul oamenilor unde seraphima Amon Shy va deschide Cartea Schimbarii, caci un demon puternic a fost invocat in Ancaria si a scapat.

-Te voi urma deandata ce voi termina pregatirile de calatorie. Urmati-ma la palat !